Category Archives: Nu ma pot abtine!

Glum de la vama

Daca s-ar infiinta un Campionat Mondial de Mistocarie noi am lua medalia de aur. Dar ce spun io Campionat Mondial, daca tot e sa fie macar sa fie un Campionat Planetar sau Galactic. Ziceam de medalia de aur? Pai, luam primele trei locuri chiar daca venim cu o singura echipa de mistocari juniori.

Deci, evident ca tinand cont de capul de afis din media, au aparut si primele bancuri cu si despre vamesi. Mai jos un glum (ca  gluma nu e):

Se apropie ziua de nastere a unui sef de vama si subalternii se gandesc la o petrecere surpriza si un cadou. Cu petrecerea e simplu, dar cu cadoul ceva mai complicat. Asa ca ajung sa-si dea cu parerea despre ce l-ar face fericit pe seriful vamii …

– Sa-i luam o masina spor adevarata, cum nu mai are nimeni!

– Nu merge … e prea putin.

– Sa-i luam o vila care se invarte dupa soare!

– Ntz … ce naiba e sefu’ nostru, sa nu fim meschini.

– (un glas limpede si oleaca timid) Sa-l lasam singur o zi in vama!

– Nuuu … totusi e ziua lui de nastere. Acu’ sa fim rezonabili! Sa nu exageram si sa trecem in extrema cealalta!

Glumul de mai sus nu e adevarat, dar poate fi 🙂

Reclame

Ghiocelul nervos

Intai martie este o zi speciala, plina de emotii. E prima zi de primavara. Ce dragut! E adevarat ca primavara asta incepe cu o zi de iarna, dar noua nu ne pasa. Noi ne uitam in calendar si aici nu e frig, cer cenusiu si zapada murdara si inghetata.

Precum la startul unui concurs de marathon cu notorietate, toti marketerii au sarit in sus de bucurie: un pretext de comunicare! E adevarat, dar tot atat de adevarat e ca acest pretext este valabil pentru toata lumea, pentru toate industriile (sau aproape toate). Rezultatul: comunicari entuziaste, cu strigaturi, la gramada, facute de catre fiecare pentru fiecare. Evident ca nici un mesaj nu mai iese in evidenta intr-un asemenea vartej. Nici o oferta, indiferent cat de valoroasa ar fi, nu mai are ecou. Degeaba folosesti combinatia de rosu-alb si imaginea unui ghiocel … Asta face fiecare 🙂

Sa-ti bati capul sa comunici exact atunci cand o face toata lumea mi se pare o eroare. Sa te folosesti de orice mesaj pentru a vinde direct si imediat nu e musai cea mai stralucita idee. Sa nu cunosti mai nimic despre cel care urmeaza sa primeasca mesajul mi se pare munca in zadar. Sa faci ce face si cel de langa tine fara a incerca sa fii creativ mi se pare mediocru. Sa nu te diferentiezi prin nimic altceva decat pret mi se mare infantil. Sa crezi ca piata romaneasca este atipica mi se pare ca incerci sa te minti frumos. Daca doresti rezultate marete si speri sa le obtii in acest mod, mi se pare ca esti … haios.

Sa crezi ca lista e doar atat de scurta mi se pare o gresala si mai mare decat cele de mai sus 🙂

Justificarea

Asta ne place tuturor. As zice ca face parte din gena noastra. Probabil ca reprezinta si un instrument de tratament comod pentru toate nereusitele si succesele noastre. Justificarea este atat de prezenta incat dupa o judecata de valoare sau o analiza a unei situatii este firesc sa vina si justificarea.

De mici avem inclinatie catre justificare si invatam maiestria de a scapa ceva mai Ieftin din situatii neplacute. Ionel e un baiat cuminte, dar astazi tocmai si-a surprins invatatoarea: a mazgalit caietul lui Gigel. De ce a facut asa ceva Ionel? Simplu pentru ca si Gigel a procedat asa cu caietul lui Ionel, el a inceput. Ah, deci totul este ok, exista o justificare pentru ce a facut Ionel asa ca nu se pune la socoteala. Daca invatatoarea iubeste si para e clar ca Ionel a mai urcat o treapta in ochii ei.

La fel se intampla si cand crestem mari. X companie producatoare de bere face un plan si propune o campanie care costa 200k euro. Aceleasi canale de comunicare, acelasi mesaj, aceeasi agentie, acelasi mecanism de functionare … Asa ca pe o reteta. De ce? Pentru ca asa a procedat si data trecuta. La fel procedeaza si competitorii directi. Asa functioneaza piata noastra romaneasca, piata care stim ca este total atipica 😉 Evident ca este o tampenie! Dar, are marea calitate de a fi o tampenie care se poate justifica usor, care s-a mai justificat si a mers. Si sefii inteleg o astfel de justificare si o accepta. Daca venim cu o justificare noua riscam mult. Daca va fi o justificare greu de inteles sau de acceptat? O justificare noua inseamna de cele mai multe ori multa bataie de cap.

Discutam cu un amic care ocupa o pozitie de brand manager. Imi spunea amicul, referitor la o propunere de campanie de marketing direct, ca e crima pentru el si colegii lui. Io o tineam una si buna ca nu e crima e doar alta abordare. Apoi am inteles ce vrea sa spuna cand a venit cu detalii suplimentare. Avea dreptate, e crima! Si asta pentru ca i-ar fi trebuit o justificare noua. In plus avea de justificat niste rezultate concrete. Totul in aceasta campanie fiind perfect masurabil. Deci, o justificare noua si bazata pe rezultate. In plus, campania insemna si o parte de testare. Deci, o justificare noua bazata pe rezultate partiale si apoi finale. In urma testarii s-ar fi fixat niste obiective reale, nu scoase de catre oberstrumf din eprubeta. Deci, o justificare noua bazata pe rezultate partiale si apoi finale raportata la obiective reale. Mi-am dat seama ca de fapt ii propusesem o crima. Deci, nu doar ca ne place sa justificam, dar suntem si fixisti in justificarile noastre 🙂

Adevarul este ca suntem atat de buni in asa ceva incat tot timpul exista o justificare. Cu putina vointa si ceva talent poti scoate la iveala justificari minunate – astea nici nu mai au nevoie de demonstratie. La sfarsitul unei justificari minunate reactiile sunt unanime: waw, aha … inteleg!

Eu imi caut job

Dupa un an si aproape jumatate de oferit consultanta in marketing direct si vanzari ca independent – cu bune si rele – am hotarat ca asa e mai bine. De ce? Discutia e ceva mai lunga si parca nu-si face sensul aici. Ideea este ca sunt dispus sa ma “inrolez” iara.

Deci, am actualizat CV-ul, am inceput sa fiu atent la pozitii disponibile si apoi am trimis mesaje. Surpriza este maxima intr-o anumita directie. Ma refer la companiile de recrutare, care teoretic trebuie sa cearna si sa ofere clientului lor o lista scurta cu propuneri. Pai, ei au cateva carente.

In primul rand nu prea stiu sa comunice. La nivelul basic ma refer. Informatiile care le ofera sunt vagi, incomplete si din cand in cand gresite. In felul acesta e firesc ca in momentul in care ne intalnim sa realizam ca de fapt pierdem vremea si risipim cuvintele. Dupa doar cateva minute este evident ca atat ei cat si aplicantul cauta lucruri total diferite. In plus consultantii in recrutare au convingerea ferma ca ierarhia este Dumnezeu, ei si apoi sfinti, ingeri si toti ceilalti. Nu stiu sa zica multumesc si nu stiu sa-si tina promisiunile. Nu stiu daca toti sunt asa, dar o mare parte dintre cei cu care m-am intalnit asa functionau.

In al doilea rand, consultantii nu se pricep la ce recruteaza. Nu vin deloc cu temele facute. Din 7-8 consultanti care am discutat doar unul mi-a spus ca “marketingul direct inseamna scrisori”. Ceilalti se comportau de parca erau la un curs. Daca un consultant nu se pricepe, cum reuseste sa aprecieze si sa faca judecati de valoare despre ce poate si ce nu un candidat? Cum ajunge la lista aia de o propune clientului lui?

Totusi firmele de recrutare stiu sa faca ceva foarte bine: sa-si vanda serviciile catre diverse companii. Spun asta pentru ca altfel nu-mi explic cum reusesc sa aiba clienti. Ma gandesc de cateva zile daca nu ar fi bine sa ma recalific: sa devin consultant in cadrul unei companii de recrutare! Macar prin comparatie as putea ajunge repede unul foarte bun 🙂

Important e sa participi

Asa ti se zicea cand te asezai la startul unei competitii sportive. Iar toti, fara exceptie, isi murmurau in barba “… si cel mai bun sa castige”. Vorbele astea au fost extrapolate rapid la orice activitate. Par firesti si naturale. Poate ca in sport sunt valabile, dar asta nu inseamna ca si generalizarea este valabila.

Un amic este vanzaret la o companie nici mica nici mare. Asa potrivita. Cand l-am intrebat cum vinde a facut un exercitiu de sinceritate. Pai, vinde asa cum vand si colegii lui pe care i-a gasit in echipa. Ok, dar dansii … cum vand. Pai, asa cum vindeau si colegii lor pe care i-au gasit in echipa. Adica, asa cum credeau ei ca e bine. Nimeni nu are rezultate de exceptie, nimeni nu iese din rand, seful direct isi face datoria si le cere mai multa implicare, dar contextul economic e cenusiu si trist. Nimeni nu-si pune problema ca e posibil ca ce fac ei acolo sa nu fie tomai ok. Nu conteaza, justificari sunt destule, iar echipa e parca mai unita ca niciodata. Asa ca nu se schimba nimic.

O prietena a dat o serie de interviuri pentru o pozitie de vanzari directe B2B la o multinationala. La un moment a dat si “proba practica de vanzare” in fata unui cetatean de la HR care nici nu stie cum se scrie cuvantul VANZARE. La sfarsit a aflat pe cai neoficiale ca toate posturile s-au blocat si ca departamentul se reorganizeaza. Multinationala are vanzareti tristi, blazati si care nu au nici un sentiment pozitiv fata de companie. In contextul asta ce sa faca prietena mea in ograda respectiva!?

Acum cativa ani am dat un interviu pentru o pozitie intr-o companie de marketing direct. Agentia de recrutare are o imagine tare buna. Consultantul care se ocupa de recrutare m-a luat destul de tare, dar dupa cinci minute a recunoscut ca nu prea stie ce sa ma intrebe. Nu se pricepea la marketing direct. Asa ca interviul s-a transformat intr-o intalnire in care eu povesteam si consultantul asculta, urmand sa prezinte mai departe companiei client un rezumat.

Ce legatura au cele trei exemple cu primele vorbe de mai sus? Pai, cred ca majoritatea managerilor sunt incompetenti. Asta nu e chiar asa grav. Problema este ca nu sunt dispusi sa invete si isi ascund aceste lipsuri prin ostilitate si agresivitate fata de tot ce-i inconjoara. Nu pricep ca nu au doar putere ci si responsabilitate. Asa ca cei nepregatiti si neperformanti reusesc sa-si pastreze posturile. Doar abilitati de pupaciosi sa aiba si multa flexibilitate (sa nu scartaie coloana cand se indoaie). Asa se face ca multe companii care ne obisnuisera cu servicii de calitate acum vand doar pentru ca noi, clientii, suntem prea comozi. Dar parca de ceva vreme lucrurile se schimba …

Ozzy – Printul Intunericului

Are you ready ? I want to hear your scream !  Asa a inceput concertul marelui Ozzy. Toti am ridicat mainile in aer si i-am urmat indemnul: cel mai cel si mai frumos urlet a umplut Zone Arena. Apoi basii instalatiei de sunet ne-au fluturat tricourile. Vocea cu timbrul inconfundabil care ne incanta de mai bine de 30 de ani era pe scena, chiar in fata noastra. “Bark at the Moon” si din toate piepturile se aude refrenul. “Let Me Hear You Scream” ne-a aruncat pe toti in delir si a devenit imediat laitmotivul serii. Au curs hiturile cunoscute, inclusiv cele din perioada Black Sabbath, cu un Ozzy tot timpul conectat cu noi.

Tobele lui Tommy Clufetos au inceput sa ne umple timpanele in ritmul acela parca venit din alta lume. Soloul sau a fost exercitiu de virtuozitate (parca avea totusi mai multe maini). Chitara solo – Gus G.  – suna ca un cristal. Un adevarat meserias care chiar e prieten cu chitara. Rob „Blasko” Nichelson la bass nu te lasa sa stai de lemn nici daca ai fi vrut.

Atmosfera este cu adevarat electrizanta. Indiferent de supranumele pe care l-a dobandit, Ozzy transmite doar bucuria de a canta alaturi de noi. Ne-a cerut sa fim nebuni si asa am facut. O seara in care fiecare a fost nebun, a cantat, a strigat si s-a bucurat de tot showul. Ozzy nu mai are energia miscarilor de acum 20 de ani, dar stie cum sa tina cateva zeci de mii de oameni aproape de el si are ceva special ce ne-a daruit din plin. Are o voce care iti face pielea de gaina si un ritm care te duce in transa. Din cand in cand ne mai racorea baia de spuma, de care noi cei din fata scenei am avut parte din plin.

A scos steagul Romaniei si s-a infasurat cu el, l-a sarutat, si-a pus palma in dreptul inimii si ne-a strigat: I love you all! M-am uitat in jur si fiecare dintre noi avea lumini in ochi. A urmat “Mamma I’m Comming Home” care stiu ca era dedicat sotiei sale Sharon, dar nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc ca deja isi doreste un nou concert la noi. S-au stins luminile si am plecat catre casa, dupa o experienta adevarata.

Printesa Vodafone

Sunt abonat la Vodafone (Connex) cam de cand a aparut compania in Romania.  Nu’s singurul, au mai patit si altii asta. Deci s-au adunat ceva ani. Platesc lunar o factura de aprox 65eur, care mi se pare cam mare. Beneficii nu prea exista de nici un fel. Poate ei ar zice ca-mi ofera una alta, dar atat timp cat pentru mine nu’s relevante inseamna ca nu exista. Asta fiind contextul, m-am hotarat sa-i sun si sa vedem daca ajungem la un rezultat care sa-mi convina.Cu ceva atentie am reusit sa gasesc cateva numere la care sa pot suna. Perseverenta m-a ajutat ca dupa aprox 20 min (pe banii mei) sa reusesc sa vorbesc cu o fiinta umana – altfel dadeam numai peste robotii de servici. Ii spun cetateanului care este subiectul. Dupa ce ma asculta fara sa ma intrerupa (a facut macar un curs de pregatire la locul de munca) imi zice amabil ca voi fi contactat de un coleg al lui in 5 zile. Cum!? Am crezut ca nu am inteles bine. Cinci zile !? Pai vine din Alaska? Vine taras sau in genunchi? Apoi, dupa ce m-am lamurit ca auzisem corect de prima data, m-a umflat rasul.

Imi este foarte clar: Vodafone nu este in nici o criza. De fapt cred ca nu fac fata clientilor care doresc sa cumpere serviciile si produsele lor. Se comporta exact ca printesa din povestecare isi alegea printul din lungul sir care trecea pe sub balconul ei. Din pacate pentru ei vor afla pana la urma ca viata reala bate povestea. Nu stiu nici ca te costa mult mai mult sa aduci clienti noi decat sa-i pastrezi pe aia pe care deja ii ai. Probabil ca nu stiu nici ca acei clienti pe care ii pierd ii vor aduce inapoi cu costuri in tavan.

Sunt constient ca nu exista companie perfecta. Ca vor exista mereu si clienti nemultumiti. Ce ma surprinde (si de fapt ma face sa scriu acest post) este seninatatea cu care o mare companie se poate pozitiona in acest fel. Au o gramada de bani pe care ii arunca pe tot felul de prostii la care nu se uita nimeni. Se plang ca e greu, ca e competitia dura, ca trebuie taiate costuri si in general se lupta cu multe rele. Cand vine vorba sa faca dovada capabilitatii lor reusesc fara eforturi sa dea cu bata in balta. Mai mult decat atata, angajatii lor au la ei si replici tembele “asta e procedura”!

Bai Vodafone, io te-am sunat nu ca sa-ti aflu procedurile. Te-am sunat pentru ca sunt clientul tau de mult timp si as vrea sa fiu in continuare, dar am nevoie de ajutorul tau si de o solutie rezonabila de la tine. Trist pentru aceasta companie (si nu e singura) este ca nu au ceva in mod special cu mine. Asa procedeaza ei. Ieri a plecat un client de la ei, astazi voi pleca eu, maine altul si tot asa. Cand se vor trezi o sa fie cam tarziu – printesa imbatraneste si nu o sa o mai ceara nimeni (ce print ar vrea o fitoasa cu riduri, urata si care pricepe greu!?).

p.s. Campania cu “Marea ieseala” se refera la clientii care pleaca de la Vodafone ? Nu-mi este foarte clar …